De ce ne îndrăgostim? Nu este o întrebare la care să putem răspunde prea ușor. Deci, ce explică de ce la un moment dat în viața noastră trăim o dorință atât de intensă de a fi cu o anumită persoană? Nu doar sexual, ci și emoțional. Are această persoană un magnet ascuns care ne conduce invizibil spre ea?
De fapt, da!
Potrivit profesorului de antropologie de renume mondial și expertului în dragoste romantică, Helen Fisher, care timp de peste un deceniu a studiat evoluția emoțiilor umane, dragostea romantică nu este de fapt o emoție și nu este condusă în întregime de dorința sexuală.
Exact. Helen Fisher consideră că dragostea nu este o emoție. Este, de fapt, o forță care vine de la motorul minții.
Potrivit lui Fisher, dorința noastră de iubire a evoluat de la trei sisteme diferite ale creierului, care au evoluat de la împerechere și reproducere.
Fisher, care împărtășește constatările sale într-o conversație TED care a fost văzută de peste 9 milioane de ori (vezi mai jos), spune că îndrăzneala noastră vine din trei nevoi primare care operează în același timp: dorința noastră sexuală, obsesia care vine de la iubirea romantică și atașamentul.
Ea spune asa: „Unul este dorința sexuală: pofta de satisfacere sexuală. W.H. Auden a numit-o “mâncărime neuronală intolerabilă”, și într-adevăr, asta este. Ea te deranjează puțin, ca și când ți-ar fi foame. Al doilea dintre aceste trei sisteme ale creierului este dragostea romantică: acea emoție, obsesia iubirii timpurii. Și cel de-al treilea sistem de creier este atașamentul: acel sentiment de calm și securitate pe care îl poți simți pentru un partener pe termen lung.”
Când toți cei trei conductori operează în același timp, dragostea în esență preia controlul: „Dar principalele caracteristici ale iubirii romantice sunt pofta: o dorinta intensa de a fi cu o anumita persoana, nu doar sexual, ci și emotional. Ar fi frumos să te culci cu ei, dar vrei ca ei să te sune la telefon, să te invite, etc., să-ți spună că te iubesc.”
Potrivit lui Fisher dragostea nu este o emoție, și, odată ce preia controlul operează la un nivel atât de adânc înrădăcinat, încât ne este foarte greu s-o ținem sub control: „Am început să-mi dau seama că dragostea romantică nu este o emoție. De fapt, întotdeauna am crezut că este o serie de emoții, de la foarte înaltă la foarte scăzută. Dar, de fapt, este o dorință. Ea vine de la motorul minții, partea de dorință a minții, partea de sete a minții. Acea parte a minții care te face să mănânci o bucată de ciocolată, care te face să vrei cu înverșunare o promovare la locul de muncă. Motorul creierului. Este o dorință.”
De ce am evoluat această capacitate de a simți o dragoste atât de intensă pentru o persoană?
Fisher explică: „Și cred că unitatea sexuală a evoluat pentru a vă aduce acolo, căutând o întreagă gamă de parteneri. O poți simți când o să conduci în mașină. Nu se poate concentra pe nimeni. Cred că dragostea romantică a evoluat pentru a vă permite să vă concentrați energia de împerechere asupra unei singure persoane la un moment dat, menținând astfel timp și energie pentru împerechere. Și cred că atașamentul, cel de-al treilea sistem al creierului, a evoluat pentru a vă permite să tolerați această ființă umană cel puțin suficient pentru a concepe un copil împreună, ca o echipă.”
Vă recomand să vizionați în totalitate discuția TED, deoarece există mult mai multe explicații, și Fisher își relaționează teoria despre ceea ce se întâmplă în societatea modernă, când femeile sunt tot mai puternice.
Practic, ea spune că trăim într-o eră în care există o iubire mai romantică, iar relațiile vor dura mai mult.
Este o viziune frumoasă care merită să fie împărtășită!
